NU.

Randuri pe care le scriu si pe care nu ti le trimit...

…atat de tare m’a mahnit dezamagirea ta in fata dorintei mele, nomade sau nu, pamantene sau ludice, de’a te simti fizic langa mine, incat nu stiu daca mi te mai doresc!
Mai exista diferente de intelect, de stare sociala, de intensitate a trairii in fata iubirii?! Nu, dragul meu, toti suntem la fel... la fel de ridicoli in fata celui pe care’l iubim, la fel de goi de toate cartile pe care le’am citit si de toate averile pe care le purtam la mana sau la gat!
N’am decat un barbat prea las ca sa ma’ntalneasca, speriat de faptul ca l’as putea iubi, dar si parasi in acelasi timp, fara sa stie el, in atat de bine conturatele lui limite de’a ma’ntelege, ca n’ar mai fi nimic dupa el, ca n’ar mai fi nimeni!
N’am decat gandurile lui pe care nu mi le mai trimite dintr’o prea mare temere c’as putea sa’l eliberez intr’o zi, in hohotele de ras ale unor fantome din viitor cu care nu vrea sa se lupte!
Iti scriu aceste randuri pe care n’am sa ti le trimit, banal, ca pe toate celelalte la adresa care trebuia, de la’nceput, sa ma faca sa’nteleg ca multimea vida, chiar alaturi de plus, nu poate da decat nimic. Nimic altceva decat un gol enorm in care cad, simt cum ma duc in jos, din ziua aceea, in care, atat de las si meschin, ai disparut in cerul de deasupra... lumii.

Elegantly Wasted.