TIC-TAC!

Auzeam tic-tac-ul rezonand in masa, numarand clipele care treceau.
In universul lui plin de linii drepte, sunt un fel de punct cu care se tot intersecteaza intr'o constantza care ma sperie.
Lumina cade altfel pe el de fiecare data cand il vad. Acum o tinea in palma, pe acolo imi imaginez ca'i patrund pe sub piele si'l colorez in toate culorile in care as vrea sa ma simta. I'as fi ajuns intai in plamani, lasandu'l sa ma respire in voie, l'as fi lasat sa se sufoce de cateva ori, iar atunci, printre muschii incordati, sa patrund in inima, sa imping sangele prin toate arterele si sa'l primesc prin aorte, sa ajung in tot trupul lui si sa revin in inima.
Nu banuieste nimic, nu simte nimic.


Elegantly Wasted.