Pur si simplu nu vad peretii labirintului II .

Abia seara mi'am dat seama ca, de'a lungul zilei, undeva, tulburarea cu care ma trezisem dimineata, ma parasise si un alt sentiment isi facu aparitia. La fel de difuz ca si cel cu care ma trezisem, insa poate ceva mai usor de dibuit. Tensiunea de dimineata se transformase intr'un fel de siguranta disperata. Fiecare gest al meu devenise dintr'odata un ecran de protectie pentru altele zeci, care tradau emotii puternice. Trupul meu invatase peste noapte sa calculeze si opera in prezenta mea schimburi cu exteriorul care treceau prin nenumarate filtre si deghizari.
M'am trezit privind in oglinda un chip perfect linistit si opac, care nu spunea nimic din fosnetul interior pe care il simteam din inima, in buric si de acolo pana in degetele de la picioare. Trupul meu devenise unicul centru de control al emotiilor mele pe care numai eu le mai stiam. Ceea ce aparea pentru toata lumea era un chip cautat anume pentru a nu degaja decat liniste si relaxare. E ca si cum ceva din Cristina de odinioara reapare, insa acum prinsa adanc in trupul meu. Se pare ca ceva se decisese peste noapte pentru mine, si acum se pusese in aplicare, punct cu punct, un plan care pesemne ca fusese elaborat si cantarit cu multa vreme inainte. Ma simteam in pragul unei crize uriase, care deja imi impingea, navalnic, sangele prin vene in timp ce oglinda imi intorcea un chip relaxat, usor melancolic si dus pe ganduri. Intregul trup imi vuia. Mi'am sprijinit fruntea o clipa de luciul oglinzii.

Elegantly Wasted.